Stand up Paddling pe Lacul Vidraru

Libertate

Cum ar fi să ai marea ta, aproape de casă? Sună egoist, dar e cu putinţă. Îmi aduc şi acum aminte conversaţia avută cu o doamnă în vârstă, 75+, undeva în Nişă. Arsă pe faţă de soarele curajos al Mediteranei, cu pielea uscată, dar de un auriu curat, cu o libertate pe care o exprimau gesturile ei, privirea, postura mi-a spus în conversaţia scurtă pe care am purtat-o că ea are marea ei, fiind născută şi crescută pe riviera franceză. Probabil toţi cei care stau în oraşe aşezate pe malul mării au marea lor, iar ea le umple viaţa aşa cum ştie mai bine. În toamna trecută mi-am dat seama că am şi eu marea mea, chiar acasă.

Era septembrie, într-o după-amiază de vineri. Era cald, se mai simţea încă aerul de vacanţă. Mi-am pus placa de paddling în portbagaj şi am fugit din Curtea de Argeş spre Lacul Vidraru. Am mers aproape 35 de km până la Valea cu Peşti, unde este amenajat un ponton. Mergeam a 12 oară. Mi-am urmat ritualul cu viteză, m-am echipat, am scos placa, am umflat-o (asta e partea cea mai grea), am încuiat mașina şi am pornit spre lac. Pe ponton erau mulţi oameni, unii doar priveau lacul şi munţii din spate, alţii se pregăteau să urce în bărci pentru a se plimba pe lac.

Locul acesta e magic. Spre ponton poți coborî pe o potecă pietruită, blând luminată de razele soarelui care pătrund prin frunzele copacilor înalţi. Mai jos se vede lacul, de un albastru închis. Pădurile coboară spre lac cu o textură densă, de un verde intens. În depărtare se văd munţii Făgăraş, înalţi, ca nişte piramide. Locul este magic pentru că este încă nealterat de construcţii, de pensiuni, cabane, drumuri, poduri, pasaje etc. Ajuns în această oază, efectiv simţi cum pădurea trăieşte şi, alături de ea, supravieţuiesc păsări, animale. Culorile intense îţi spun că locul este curat încă, poluarea încă nu are putere asupra lui. Din păcate, nu departe de acest loc, pădurile au fost defrişate şi, pe ici pe colo, a apărut câte o pensiune, bine ascunsă între copaci.

De fiecare dată când ajung aici, rămân uimit de puritatea naturii, de cum totul e într-un echilibru perfect. M-am pus rapid pe placă şi am început să vâslesc spre coada lacului. Am depăşit rapid zgomotul de pe ponton şi am pătruns în lumea liniştită a lacului. Priveam în jur, încălzit de soarele încă puternic de septembrie şi mă gândeam – şi eu am marea mea – şi e chiar aici, la o “aruncătură de băţ”.

Mi-am continuat drumul, împingând placa vreme de o oră spre coada lacului. Aici locul se îngustează, pădurea te înconjoară de aproape din două părţi. Deja începi să simţi curenţii mai puternici. La întoarcere îmi place să mă opresc din când în când în mijlocul lacului şi să privesc în jur, simt că locul acela cu liniştea şi cu bogăţia lui cromatică şi geometrică îmi odihneşte sufletul. Apusurile pe lac sunt fermecătoare, razele soarelui devin mai colorate şi mai slabe în intensitate, dând o mângâiere de rămas bun.

În unele evadări pe lac am mers către Barajul Vidraru. Prima dată mi-a fost teamă, îmi imaginam câtă apă am sub placă şi cât de mare e distanţa până la pământ. Lacul are o adâncime maximă de 155 de m iar barajul are o înălţime de 166 de m. Relieful din zona barajului e stâncos. Curenţii sunt destul de puternici.

Lacul Vidaru este un loc potrivit pentru a evada şi pentru a gusta din frumuseţea reliefului Carpatic. Dacă te gândeşti să practici sporturi pe lac e important să porţi o vestă de salvare, curenţii sunt uneori puternici. De asemenea, în zona Valea cu Peşti există şi posibilitatea de a închiria caiace.

Alexandru

Fotografii surprinse cu un telefon 

Share on:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *