Măgura, Peștera

Un loc cum nu am mai văzut, dar îmi doream să existe

Era prin 2010, plecasem din Bucureşti cu Andrei, Pușcatu şi Tudor spre Fântâna lui Botorog, locul de unde urcam spre Curmătura şi apoi spre creasta Masivului Piatra Craiului. Ne aştepta o zi lungă şi un drum greu, însă cu multă bucurie.

Totul a fost bine, am ajuns la Curmătura, apoi în creastă, la Vârful Ascuţit, la Vârful la Om şi apoi la Refugiul Grind. Era seară şi ne doream să ajungem la Prăpastiile Zărneștilor şi apoi la maşină pentru a ne întoarce în Bucureşti.

Din fericire, am greşit drumul şi, în loc să coborâm spre Prăpăstii, am coborât spre satul Ciocanu. De la refugiul Grind am coborât pe o vale până în acest sat. Credeam că ne-am rătăcit. Efectiv ajunsesem foarte departe de Fântâna lui Botorog. Dar era minunat, aveam în faţa noastră o priveliște nemaiîntâlnită. Departe se vedeau munții Bucegi şi până la ei o serie de coline cu văi adânci şi cu pante abrupte, dar pline de iarbă. Era ca în Austria, dar parcă mai viu totul, mai “de poveste”, ca în basmele pe care le auzeam când eram copii. Munții se vedeau înalți, iar lumina de apus punea totul sub o aură de magie. Am mers jumătate de oră pe o potecă, la umbra pădurii de foioase. Nu ştiam unde ne va purta drumul. Vedeam în faţă un picior pe care se zărea un drum. Părea foarte departe şi ca să ajungem acolo ar fi trebuit să coborâm într-o vale şi să urcăm o pantă lungă. Am scăpat, poteca nu mergea într-acolo. Drumul a continuat pe lângă pădure, am ajuns după o jumătate de ceas în Satul Peştera, de fapt, la marginea lui. De aici Bucegii se vedeau şi mai bine, erau parcă mai aproape. Drumul a coborât spre Măgura. Acest drum a fost la început o potecă mai largă, cam cât să încapă o căruţă. Din Peştera s-a făcut mai lat, însă este un drum impracticabil pentru maşini. Coboară pe la marginea satului Peştera spre Măgura. Pe aici sunt puţine case, le numeri pe degete. Accesul este greoi, iar odinioară, iernile bogate în zăpadă făceau viaţa grea. Casele au o șindrilă bătută pe fațadă pentru a le proteja de intemperii, de vânt, de ploaie, zăpadă. Şi toate casele vechi au culori aprinse pe fațadă – verde, galben pentru a mai aduce un pic de bucurie în viaţa țăranului apăsat uneori de traiul greu.

Ajunşi în Măgura, vedeam la vest Munţii Piatra Craiului, chiar prin valea pe care o ratasem, Prăpăstiile Zărneștilor. La est se vedeau în continuare Munţii Bucegi. Am ajuns rapid la prima pensiune şi la drumul practicabil de maşini. Descopeream aici un sat “neatins”, un sat în care trebuia să te înalţi pentru a-l descoperi. Drumul șerpuia, Munţii Bucegi erau parcă şi mai aproape. De la un punct ne-am lăsat în jos pe o potecuţă spre Zărneşti. Locul era strâmt, cam de 1 metru lățime şi trecea prin curțile oamenilor. Sunt aici câteva case la care ajungi doar pe potecă, unde nu ai acces pe drum. Pe drum ne-am întâlnit cu mulţi turişti, pe bicicletă, pe jos, era o atmosferă plăcută de vacanţă, de voie bună. Încet, încet ne-am apropiat de pădure şi am coborât către Fântâna lui Botorog.

Aceste locuri mi-au rămas în suflet, nu-aş fi crezut că ele există şi, mai ales, că sunt atât de aproape de noi. Am revenit aici de multe ori, inclusiv iarna. Am descoperit şi un alt drum care leagă satele Măgura şi Peştera, partea estică a satului Măgura, cu biserica şi cu locurile de unde se vede satul Bran. Tot aici am întâlnit un om frumos cu o poveste atipică, Arabella McIntire Brown, o scriitoare care fermecată de frumusețea locului, şi-a cumpărat o casă şi s-a mutat definitiv, lăsând în urma Anglia, țara în care s-a născut.

Ar mai fi de spus că locul este ideal şi pentru plimbări pe bicicletă şi poţi chiar să ajungi până la Peştera, la Dâmbovicioara şi să te întorci pe la Prăpăstiile Zărneștilor sau pe la Curmătura.

În zona Ciocanu există şi un glamping, Ursa Mică Glamping Resort iar în restul de sate o serie de pensiuni, unele construite în armonie cu locul şi după arhitectura specifică zonei (mai puţine) şi multe construite fără prea mult sens.

Mergeţi, respectaţi locul şi bucuraţi-vă, locul acesta din păcate se va transforma, apar din ce în ce mai multe construcții nepotrivite pentru zonă, casele vechi și neîngrijite se degradează rapid, se asfaltează drumurile şi încet, încet locul devine un Moeciu, o adunătură de orice.

Grigorescu

Fotografii surprinse cu un telefon 

Share on:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *