Casa memorială Constantin Brâncuși

Nu îţi trebuie nimic pentru a schimba lumea, trebuie doar să poţi şi să vrei să îi dăruieşti ceva valoros . . .

Nu ştiu atât de multe despre acest mare român, Constantin Brâncuşi, dar numele lui mă face să tresar. Îi port un respect şi o recunoştinţă mari. Existenţa lui mă face să mă simt mândru că sunt român, să mă bucur efectiv de apartenenţa la acest neam. Şi, dincolo de toate acestea, îl văd că pe un exemplu şi nu pentru voinţa sau pentru talentul său, ci pentru bucuria de a dărui totul şi a nu aştepta nimic în schimb.

Considerat unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX și un pionier al modernismului, Brâncuși este numit patriarhul sculpturii moderne. Da, Brâncuşi este cel care a aşezat pe un alt drum arta modernă. E fabulos, efectiv lumea a fost altfel după existenţa lui.

V-aţi gândit, cum trebuie să fie un astfel de om, care trebuie să fie copilăria lui, cum au fost părinţii lui care i-au modelat caracterul şi au pus bazele existenţei lui prin grija pe care i-au purtat-o în primii ani de viaţă, cum a fost şcoala în care a învăţat, copii cu care s-a jucat, cum arăta casa părintească, unde dormea sau cum arată o zi din viaţa lui?

Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobița, Gorj, la 19 februarie 1876, fiind al şaselea copil al familiei. Viaţa petrecută în sat a fost una obişnuită, armonioasă şi liberă după legea nescrisă a satului românesc din acea vreme – „Pe atunci viaţa era frumoasă şi armonioasă. De milenii, oamenii duceau, fericiţi, o viaţă patriarhală. Totul trecea liniştit, de la un anotimp la altul” – Constantin Brâncuşi. Două elemente au avut o contribuție importantă în construirea omului care avea să schimbe lumea. Primul este libertatea pe care i-a oferit-o satul, libertatea de a explora, de a trăi în armonie cu natura, de a visa, de a privi dincolo de marginile aparente, de orizont, de cer, de stele. Cel de al doilea este creștinismul (reamintesc aici apropierea lui de biserica ortodoxă, chiar şi la Paris pentru o vreme a fost cântăreţ de strană şi paraclisier la biserica ortodoxă română) care a amplificat preocuparea pentru etern, pentru esenţă, pentru iubire.

Aşa mergeam către Hobița în vara anului 2020, căutând să înţeleg cum a putut acest loc, acest sat de 300 de persoane, să şlefuiască un suflet care avea să schimbe lumea. Mergeam către un templu, către o energie pe care speram să o văd, să o ating, să o măsor.

Din drumul naţional care merge spre Târgu Jiu porneşte un drum secundar spre sud. După câţiva km ajungi în Hobița. Străzile erau goale, oamenii ascunşi prin case, la umbră. Am ajuns în jurul prânzului. Undeva, pe uliţă, printre casele noi am zărit o casă veche, din lemn, cu o curte verde, îngrijită, ca de muzeu. Aici e Casa memorială Constantin Brâncuși, un loc parcă pierdut, uitat. E greu să descriu sentimentul care m-a cuprins când am descoperit acest loc, îmi doream mult să văd mai multă recunoștere pentru acest om din partea Statului Român, din partea autorităților locale, din partea sătenilor, din partea noastră a românilor. În același timp m-am bucurat să văd că acest loc se odihnește în pace, în linişte, că trăieşte cumva în taină, fără să fie deranjat de mii de turiști. Gospodăria şi casa sunt de o simplitate mare, nu ies cu nimic în evidenţă faţă de o gospodărie specifică secolului XIX din zonă. Casa are o prispă generoasă, cât toată lungimea casei şi trei camere. Lemnul este de stejar, grinzile sunt sculptate, o serie de simboluri sculptate în lemn dau viaţa casei. Poate că aşa trebuie să arate o casă, atât de simplu pentru a permite bucuriei să existe, pentru a reuşi să lase sufletul, mintea libere, pentru a permite comuniunea cu natura. Poate că doar aşa poate arăta un Axis Mundi, o casă care să îl înalțe pe om. Poate că de aceea astăzi suntem mai departe de cer, de esență, de iubire.

Casa aceasta specifică țăranului român neschimbată de milenii, arată de fapt bucuria aceasta de a trăi în armonie cu universul, arată bucuria de a dărui, bucuria lucrurilor simple, a esenţei a ceea ce omul poartă în inimă. Îmi vine puternic în minte cuvântul SMERENIE. Este cu desăvârșire acest loc, un loc al smereniei, al păcii. Cum putea fi altfel, locul din care şi-a cules esența marele Brâncuși, care a dăruit totul şi nu a așteptat nimic în schimb.

Casa aceasta nu este locul unde s-a născut Brâncuși, este doar o casă specifică locului, asemănătoare cu cea a familiei marelui sculptor.

Am plecat de aici şi mai convins că lumea aceasta este despre ceea ce porţi în suflet, despre iubirea pe care o poţi dărui, iubire care te înălţă. Mergeţi la Hobița, veţi găsi acolo un templu al iubirii şi al armoniei, aş îndrăzni să spun, apropiat de lumea omului primordial, care trăia în Rai.

Alexandru

Fotografii surprinse cu un telefon 

Share on:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *