Pe bicicletă în Munții Bucegi

Am ajuns în Bucegi la 3 ani, nu îmi mai aduc aminte. De atunci am tot mers. Păreau munţii ideali pentru un copil, platouri întinse, urcuşuri abrupte, dar accesibile (mă refer aici la cele care pornesc dinspre Piatra Arsă, Sinaia sau Padina spre vârf). Deja în vremea adolescenţei nu mă mai bucurăm de un traseu în zonele menţionate anterior, parcă erau prea monotone. Dar, curând am descoperit potenţialul de a merge cu bicicleta şi, vă spun, locurile acestea devin locurile perfecte pentru nişte plimbări mai curajoase pe două roţi. 

Am fost de multe ori, dar am să vă vorbesc de data aceasta despre traseul Sinaia – Piatra Arsă – Babele – Omul – Babele – Cabana Caraiman – Crucea de pe Caraiman (Crucea Eroilor) – Cabana Caraiman – Piatra Arsă – Sinaia.

Am fost pe traseu în toamna anului 2020, la început de septembrie. Am pornit la drum din Sinaia. Am lăsat maşina în parcarea de la gondolă, am urcat cu cabina până la 1400 şi apoi până la 2000. Am luat cu noi strictul necesar, mâncare, apă şi ceva haine de ploaie. Nu se anunţă o zi perfectă, pe la prânz ne aşteptam să plouă. 

Am urcat rapid până la Cota 2000 şi ne-am adus aminte şi de zilele frumoase de iarnă cu multă zăpadă şi cu powder neatins. De aici am urcat pe biciclete şi am coborât spre Piatra Arsă. Am urcat poteca până la staţia meteo şi am coborât pe traseul de picior o pantă abruptă până în platoul întins. De sus se vedeau Releul Costila, Crucea de pe Caraiman şi, undeva departe, era ascuns între nori locul unde ne doream să ajungem, Vârful Omu. Păreau toate foarte departe. 

Drumul până la jnepenişul de la Cabana Piatra Arsă a fost scurt. Potecile urcau, coborau, erau pline de praf sau pline de iarbă, atunci când alegeam scurtăturile. E uimitor să vezi cât de repede te mişti pe două roţi pe aceste poteci. La Piatra Arsă am intrat pe un drum pietruit mărginit de jnepeni mari. Ieşind de pe acest drum am început un urcuş domol spre Cabana Babele. Priveam din când în când în urma noastră şi ne nu venea să credem de unde veneam, părea atât de departe. 

După puţin mai mult efort şi câteva pante care păreau domoale, dar care ne-au consumat ceva energie, am ajuns la Babele. Am ales să nu ne oprim, eram hotărâţi să mergem la Vf. Omu, trebuia să reuşim să ajungem noi înaintea norilor aducători de ploaie. De aici, de la Babele, am mai urcat o bucată de drum până la refugiul salvamont. Acesta a fost momentul în care prognoza meteo începea să se adeverească. Nori care se mişcau cu viteză urcau versanţii. Foarte curând nu mai vedeam poteca şi un aer rece ne înconjurase total. Am avut noroc, ploaia “ne-a ocolit” sau poate Cineva a vrut să ne ocrotească. Ameninţarea ploii a fost mare, ne-am întâlnit cu câteva grupuri de turişti care se întorceau, unii pe jos, alţii pe bicicletă, speriaţi de norii negri. 

De aici o porţiune cu mici urcuşuri şi coborâşuri ne-a readus zâmbetul pe buze. Cu puţin efort reuşeam să mergem cu viteză pe poteca lată, aproape cât un drum. Destul de repede am ajuns la Cerdac. De aici eram deja foarte aproape de Vf. Omu. 

Cerdacul este o formaţiune calcaroasă, spectaculoasă de sub care porneşte Valea Cerbului. Cerdacul Obârşiei, Cerdacul Văii Cerbului, sau, mai simplu, Cerdacul, era denumit în trecut Coroana Văii Cerbului. Acest loc este deosebit, te face să te simţi mic, neînsemnat atunci când treci pe sub el, pe poteca de la bazele peretelui vertical sau mare, atunci când alegi “traseul de iarnă”, urcând deasupra lui de unde poţi privi totul de la înălţime. 

Zona aceasta este un pic mai dificilă pentru bicicletă, şi mă refer aici la traseul de vară, cel care merge prin partea inferoară a Cerdacului. Cu puţin curaj, cu multă atenţie, se traversează fără probleme. 

De aici am mai urcat cam un sfert de ceas şi am ajuns la Vârful şi Cabana Omu. Era pustiu. Niciodată nu găsisem atât de singuratică această zonă. Ne-am tras sufletul vreme de jumătate de ceas şi am luat-o înapoi spre Sinaia. Drumul de întoarcere e o bucurie infinită, efectiv vii la vale cu un efort minim. Am ajuns foarte repede la Sfinx unde am întâlnit grupuri mari de turişti. De aici am coborât la Cabana Caraiman. Eram hotărâţi să urcăm la Cruce cu bicicletele. Bine am făcut să nu urcăm, căci urcuşul e greu şi abrupt, iar prăpastia dinspre Jepii Mici e mare, mult prea mare. Am lăsat bicicletele la Cabana Caraiman şi am urcat pe jos. Crucea Eroilor era în plin proces de renovare, echipă mare de constructori lucra intens la consolidarea şi refacerea acesteia.  

Întorşi la Cabana Caraiman am împins de biciclete cam 20 de minute până pe platou. De aici a fost uşor, mai la vale, mai la deal am ajuns destul de repede la Cota 2000 în Sinaia. Departe, în zare, se vedeau culmile pe care fusesem cu câteva ore înainte. Păreau atât de departe, parcă nici nu îndrăzneam să mă gândesc că aş fi putut ajunge într-o zi până acolo. De la Cota 2000 am coborât cu mari zâmbete pe față până în Sinaia, pantele abrupte, terenul accident, destul de tehnic ne-au făcut să savurăm această ultimă parte a zilei. 

Am reuşit să facem pe bicicletă un traseu la care nu am fi visat dacă eram pe jos, distanţa parcursă fiind una destul de mare. Zona este foarte generoasă, într-un alt articol vă vom povesti despre cum ajungi din Sinaia în Bran şi înapoi, pe bicicletă.

Fotografii surprinse cu un telefon 

Share on:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *