La 2 ani pe Vârful la Om - Drumeție în Piatra Craiului

Niciodată nu e prea devreme sau prea târziu, e doar păcat să nu faci ceea ce simţi, atâta timp cât totul este în siguranţă. Pornind de la gândul acesta noi am mers în iulie, anul trecut (2020) spre Peştera, cu gândul de a urca pe Vârful la Om. Nu-i nimic ieşit din comun, până aici. Acest noi însemna eu, Diana, câţiva buni prieteni şi Constantin, copilul nostru care avea atunci un pic peste 2 ani.

Am plecat devreme din Argeş şi am reuşit să ajungem la o oră bună în Peştera. Ne-am echipat şi am pornit la drum. Constantin a fost cu atenţie pus în rucscacul de drumeţie. Aici trebuie să vă spun că e important să folosiţi unul bun, unul bine construit. Va fi foarte dificil dacă acesta nu se aşează bine pe spate şi dacă nu permite o bună echilibrare.

Sunt multe trasee spre la Om. Nouă ne place mult cel care porneşte din Satul Peştera, traversează pădurea şi urcă pe la Refugiul Grind spre înălţimi. Traseul acesta este inedit prin peisaj: efectiv, încă de la primii paşi, în satul Peştera vei vedea nişte peisaje fermecătoare. Te afli între două lanţuri muntoase (Piatra Craiului şi Bucegi) care au păstrat între ele, parcă, tot ce era mai frumos şi mai încântător pentru o zonă temperată, de înălţimi medii şi mari.

Porneşti din satul Peştera, departe vezi Bucegii, satul Măgura, culoarul Rucar-Bran şi începi să urci domol către Piatra Craiului, traversând întâi pădurea. Începuturile sunt foarte frumoase, totul părea perfect înaintea noastră.

Din Peştera drumul urca spre Refugiul Grind. Un drum forestier te poartă printr-o mică pădure de conifere şi te duce într-o zonă cu păşune. Aici sunt mai multe stâne. Va trebui să te fereşti de câini. Peştera rămâne undeva jos, nu se mai vede. De aici mai urci câteva minute pintr-un alt pâlc de pădure şi coborî în locul numit La Table. Aici se termină şi drumurile forestiere. Pe o potecă prăfuită traversezi ultima pădure înainte de Refugiul Grind. Locul este foarte frumos, destul de sălbatic. Urcuşul devine mai greu, însă reuşeşti să mergi mai departe, împins parcă de dorinţa de a explora, de a vedea ce alte minunăţii vei mai întâlni.

Aici traseul a devenit mai dificil. Constantin avea spre 14 kilograme şi fiecare pas pe pantele abrupte din pădure se simţea. Covorul plin de ace, uşor alunecos făcea urcarea şi mai dificilă.

În pădure am făcut şi pauză de masă. De aici nu a mai fost mult până la refugiul Grind. Soarele deja ardea tare când am ieşit din zona împădurită.

Eu, Diana şi Constantin am pornit încrezători mai departe, vârful deja nu mai era departe – “aruncai cu piatra până acolo”. Ceilalţi din grup, speriaţi de urcuşul greu pe care abia ce îl terminasem şi de cel care se arată în faţa noastră au ales să facă o pauză mai lungă. Urcuşul din Grind spre creastă este destul de dificil. Diferenţa de nivel este mare, iar în partea de sus terenul devine şi mai accidentat. Zonele cu grohotiş îngreunează urcuşul. Partea bună era că vedeam în permanenţă vârful şi creasta şi ne atrăgeau ca un magnet. Erau mulţi oameni pe traseu, nu mai văzusem atâţia oameni vreodată prin acele locuri, aş spune chiar niciodată pe traseele de creastă din Piatra Craiului.

Uşor, uşor ne-am apropiat de vârf. Constantin s-a bucurat de urcuş. A mai dormit, a mai admirat peisajul, a mai vorbit cu oamenii care urcau la rândul lor pe traseu, a cântat, a strigat. L-am protejat de razele soarelui şi a stat destul de bine în rucsac.

După aproape 90 de minute de urcuş am ajuns pe creastă. Sentimentul este fabulos, mai ales că ajungeam într-un loc cu o privelişte unică. Vedeam de aici atât Culoarul Rucăr -Bran şi Munţii Bucegi în direcţia din care am urcat (spre satul Peştera), cât şi Munţii Făgăraş şi Iezer Păpuşa în partea opusă. Spre nord se vedeau Branul şi, undeva foarte departe, Depresiunea Transilvaniei.

Am făcut aici o pauză mai lungă, până ne-am reunit în formula completă, cea în care plecasem la drum.

Întoarcerea a foat mai dificilă. Terenul abrupt şi accidentat a presupus o atenţie sporită. Puteam oricând să alunec pe spate. M-am folosit de beţele de tracking şi am reuşit să cobor în siguranţă. A contat enorm că aveam experiența mersului pe munte, am reuşit să abordez corect şi porţiunile mai dificile.

Am ajuns rapid şi la Refugiul Grind şi, apoi, am coborât spre Peştera. Se făcuse seară, soarele nu mai ardea, dar lăsase urme roşii pe pielea noastră. Doar Constantin era neatins, fiind protejat de creme şi hainele cu protecţie UV. Aveam deja multe ore de traseu, spatele mă durea uşor, la fel şi picioarele. Mergând la vale, având încrederea că vom ajunge relativ repede în Peştera, reuşeam să îmi conserv şi energia, nu doar optimismul. Când am ajuns în Peştera era aproape întuneric. Totul fusese conform planului, dar şi foarte intens, urcasem până la 2000 de m într-o zi toridă.

V-am împărtăşit această experienţă pentru a vă încuraja să ieşiţi şi cu cei mici pe traseu. O urcare spre Vârful La Om va fi dificilă, v-o recomand numai dacă aveţi deja experienţă cu muntele, însă o plimbare până la Refugiul Grind sau de la Peştera până în Satul Măgura pot fi nişte ture de iniţiere foarte potrivite.

Aveţi grijă la urşi, mergeţi în grup mai mare şi daţi atenţie soarelui, poate fi foarte puternic în zilele de vară şi poate produce arsuri grave.

Fotografii surprinse cu un telefon 

Share on:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *